The Tub de colectare este unul dintre mai multe tuburi utilizate într-un laborator pentru a colecta sânge pentru diferite tipuri de teste de laborator, inclusiv biochimie, hematologie, serologie și microbiologie clinică. Colectarea incorectă a tubului de laborator poate duce la creșterea sau scăderea fals a rezultatelor testelor, ceea ce poate modifica diagnosticul pacientului și opțiunile de tratament. Colectarea corectă a tuburilor este un pas vital în îmbunătățirea acurateței și fiabilității testelor de laborator.

Sângele colectat în laborator este supus multor procese pentru a îndepărta orice material străin înainte de a fi tras în tubul corespunzător pentru un anumit test sau analiză. Odată ce o probă este plasată într-un tub, este important ca tubul să fie închis imediat. Acest lucru va asigura că proba nu este contaminată cu cheaguri sau alte materiale străine și previne orice oxidare a analiților din eșantion.

Odată ce sângele ajunge în interiorul tubului, este supus unei serii de reacții chimice care au ca rezultat formarea unui cheag pe partea superioară a tubului. Acest cheag se va separa apoi de sânge, făcând posibilă extragerea și analizarea serului rezultat.

În tubii renali, forma și structura în secțiune transversală a fiecărui segment diferit diferă în funcție de funcția sa. Tubul contort proximal (PCT) are un epiteliu cuboidal înalt simplu. Acest epiteliu este acoperit cu o margine de pensulă compusă din microvilozități care își mărește suprafața de 30-40 de ori. În acest epiteliu au loc mecanismele celulare care au ca rezultat transportul ionilor majori ai urinei, cum ar fi sodiul, clorura și calciul. Tubul contort distal (DCT) și canalul colector (CD) sunt ultimele două segmente ale nefronului renal și au roluri importante atât în ​​reabsorbția sodiului, cât și a apei. Celulele DCT sunt, de asemenea, înconjurate de o margine de perie, dar tipul de celulă care este predominant aici este cunoscut ca o celulă intercalată, care conține atât Na/K/ATPază, cât și acvaporină, un canal de apă reglat de vasopresină.

Când lichidul din tubuli ajunge la CD, acesta a fost reabsorbit pentru aproape tot conținutul său de sodiu. Apoi intră în medulara rinichiului, unde își concentrează conținutul pentru a fi excretat sub formă de urină. Resorbția apei de către canalul colector este reglată de hormoni, cum ar fi hormonul antidiuretic (ADH), care stimulează sau inhibă o serie de transportatori de proteine ​​din pereții tubilor. DCT tardiv și canalul colector reglează fin această reabsorbție prin reglarea activității acestor transportatori de proteine ​​pentru a controla reabsorbția sodiului, astfel încât doar o cantitate mică de sodiu din organism este excretată în urină. Acest proces conservă, de asemenea, rezervele de apă ale corpului. Acest proces de concentrare este facilitat de concentrația mare de sodiu din substanța internă a celulelor din peretele canalului colector. Acesta este rezultatul concentrației mari de sodiu în nefron și al permeabilității scăzute a peretelui tubului colector la apă. Aceste efecte sunt mediate de vasopresină, 3',5'-adenozin monofosfat ciclic şi de adrenoreceptorii ductului colector.